Capcana Harului Ieftin

În ziarul norvegian Bergensavisen din data de 5 mai 2017 pe prima pagina a apărut un articol despre un fost pastor al unei biserici din Bergen, care a renuțat la întraga viață de slujire și de familie, și după 19 ani de căsătorie, a divorțat, lasand in urma patru copii și a devenit stand uper, prin barurile orașelor din Norvegia. Povestea acesta apare dupa 10 ani de la divorț și renunțare la pastorat “Am renunțat să mai trăiesc o minciună sau să trăiesc o iluzie. Predicatorul care l-a pierdut pe Dumnezeu dar s-a găsit pe sine însuși! ”

Harul ieftin este harul care nu tine, este evlavia care paleste, este casa fara fundatie, este ceea ce ne daruim noi insine fara sa fie cel autentic de la Cel Plin de Har!

In crestinism tot ce este pretios a fost contrafacut iar tot ce este contrafacut nu tine! David W indemna intr-una din predicile lui: „fugi de pocainta ieftina“, harul ieftin are in componenta lui practici caraghioase si un aplomb ridicol. Posesorii acestui „har“ au o incredere falsa in „relatia“ lor cu Dumnezeu si o speranta otioasa in viitoarea lor salvare, ei traiesc din „beneficiile“ confruntarii lor directe cu utopia.

Seriosul si cel profund devin suspecti, nimeni nu cauta normalul, viata de sfintenie este pusa sub semnul intrebarii sub pretextul mai multori caraghioslacuri teologice in favoarea „trairilor emotionale“ si a preasfantului dictong „simt ca e de la Dl“

In cele ce urmeaza voi incerca sa sumarizez cateva din caracteristicile Harului Ieftin:

1)  Harul ieftin vorbeste intotdeauna despre natura pacatoasa si despre imposibilitatea de a trai sfant, marturiile sunt legate in serie si vorbesc mereu despre natura omului si despre slabiciune in ce priveste ascultarea. Acestia minimizeaza puterea Harului autentic!

In magistralul mesaj al Lui Isus din predica de pe munte, povestit de evanghelistul Matei, Isus vorbeste de spre limita superioara a neprihanirii, pe care o putem plase intr-un viitor escatologic „fiti desavarsiti cum Tatal vostru este desavarsit“ pentru ca: „cel ce a inceput aceasta buna lucrare in voi o va desavarsi pana in ziua venirii Lui“. „La* aceasta aţi fost chemaţi, fiindcă şi Hristos** a suferit pentru voi şi v-a lăsat o pildă†, ca să călcaţi pe urmele Lui“ 1 Pet 2.21. Harul Ieftin NU CREDE in promisiunea Lui, considera neverosimile mijloacele si imposibil cadrul!

         2) Omul harului ieftin arată ”înțelegereși ”toleranțăfață de propriile esecuri și păcate și o solicită în modul cel mai agresiv, atunci când simte că i se sugerează schimbarea.

Posesorul acestui „har“ citeaza cu asiduitate versete din Scriptura si cauta tot timpul explicatii, ca un adevarat avocat pledeaza cu emfaza pentru pastrarea propriului confort emotional, fiind tot timpul in acord cu el insusi, adevarul este o parcela din lotul domniei sale! Este foarte interesat sa-si pastreze reputatia pe care crede ca o are si nu suporta disciplina pentru ca in intelegerea-i schiloada , nu are cine sa i-o ofere.

         3) Pocainta si marturisirea pacatelor nu sunt necesare in convertire este o alta caracteristica a harului contrafacut.

 Aici lucrurile se complica, pentru ca omul acestui har se „pocaieste“, problema e ca ciclul pocaintei este un lant vicios, care se intinde pe ani, iar marturisirile nu merg spre rezolvarea pacatelor, ba din contra spre metastazarea lor! Posesorul este mai interesat de opinia celor din jur decat de observarea subtilitatilor care tradeaza „artefactul“ fals din propria viata. Manipleaza realul cu instrumentele imaginatiei evitand disconfortul unei schimbari autentice. E nevoie de anumite calificari pentru a mima convertirea autentica, actorul nu e unul de mana a doua neaparat, el conoaste paragrafe din Biblie canta la cantarea comuna merge si se bucura cu tinerii bisericii, facand sacrifii reale pentru a nu fi depistat

    4)  O alta caracteristica a harului ieftin este interpretarea faptelor sfinteniei ca fiind legalism.

Sunt insa lucruri pe care nu si le refuza, el trebuie sa fie in pas cu lumea in ce priveste hainele, ultimele dispozitive mobile sau ultimele tipuri de masini, pierderea de timp cu practici sterile si exeplele cu siguranta pot continua in diferite directii. Orice incercare de a combate acest comportament este etichetata ca fiind legalista si obtuza. Posesorul acestui tip de „har“ declara ca traieste pentru cer, canta despre viitoarea imparatie, dar traieste intre mimare smechera a obiectivitatii si refulare furioasa. Pentru el exemplul Metodistilor este irelevant gasindu-l anacronic si nesugestiv.

            5) Harul ieftin este narcotic euforic cu o doza serioasa de morfina, ce amorteste simturile si paralizeaza gandirea!

Ca orice blonav de lepra, posesorul imitatiei de har, sare’n sus cand aude despre diagnostice rele si pronosticuri negative spunand rastit doctorului ca niciodata nu s-a simtit mai bine. Lui ii plac proorociile de bine, traieste in lumea lui si are cunoscuti pe acolo, este lumea cu urechi usor de gadilat. Durerea provocata de pacat este contracarata cu morfina religioasa a zilei de duminica. Blazat fiind, cauta mereu ceva nou care sa-i stimuleze simturile usate si amortite. In felul acesta o tema dramatica este transformata cu inconstienta in banalitate. Orice incercare legitima de a o corecta este anihiliata de cele mai multe ori din fasa printr-o psihologie mai veche pe care am amintit-o in primul punct: „asta-i situatia, aici trai-vom cum putem, acolo vom fi desavartiti“

Asta ca sa inchei un cerc vicios in care misacarea evanghelica se zbate „muribunda“ de o bucata buna de timp.

Advertisements

Experienta Esecului

Și pe când tăia unul din ei o bârnă, a căzut fierul de la secure în apă. El a strigat: “Ah! Domnul meu, era împrumutat!” Omul lui Dumnezeu a zis: “Unde a căzut?” Și i-a arătat locul. Atunci Elisei a tăiat o bucată de lemn, a aruncat’o în locul acela și ferul de la la secure a plutit pe apă. Apoi a zis: “Ridică-l!” și a întins mâna și l-a luat.” (2Împ. 6:5-7)

Experiența eșecului este cea mai comună experiență umană. Ea leagă oameni și schimbă destine. Din ea putem învăța, desigur, cu multa durere, la fel de multe ca din cele mai strălucite (dis)cursuri.

Viața, într-un fel sau altul, ne predă fără anestezie lecția eșecului. Vestea bună e că de aici putem ieși mai înțelepți, mai empatici și mai buni.

Exceptând viața Mântuitorului putem vorbi despre eșec ca fiind experiența fiecărui sfânt ; chiar și El a avut parte de ispite extrem de dure pentru a putea veni în ajutorul celor ce sunt ispitiți (vezi Evrei).

Povestea fierului de la secure este povestea sufletului fiecăruia dintre noi. Am ajuns pe fundul gropii și de acolo am privit în sus cu autocompătimire, cu critică, cu nemulțumire și amar.

Cum aș putea să cânt? M-am întrebat de multe ori…. De jos nu se cântă! Perspectiva e numai în sus; alții sunt mai bine, mai avantajați, mai daruiți. De aici pot porni:depresia, complexele, problemele de relationare, refularile, etc.

Poți rezista cu stoicism problemelor fără să fii depistat, cu un duh ascetic boreal, un exemplu de verticalitate fara cer. Din nou vorbim de vechea zicala:”se cere sinceritate!”. Când sufletul tău cade ai nevoie de onestitate și curaj să indici locul căderii tale. Unde a căzut? Este întrebarea cu care evităm îndârjiți să ne confruntăm. Unde este problema vieții tale? Sunt banii, notorietatea sau plăcerile? Dacă Isus s-ar întâlni cu tine ți-ar spune și ție: „un singur lucru îți lipsește”?

Terapia este universal valabilă: arată locul sau întoarce-te la locul căderii tale și fă reconstituirea! Domnul nu are nevoie de o anchetă, ci astfel înveți lecția căderii. Arată, nu te sfii! E mai interesat decât crezi de problema ta, de sufletul tau. Ți l-a dat pentru o vreme și la El se va intoarce! Nu uita că “era împrumutat”! Ah … este suspinul inimii descoperite, este constrictia irisurilor ce văd lumina, este durerea înfrângerii tiparelor comportamentale. Merită tot suspinul, merită, de trei ori merită!

Și ce dacă spun unde a căzut? Cine îl mai poate scoate? Cine știe cât de adâncă e apa? Sunt întrebările noastre pe care Domnul le invalideaza îndată ce apare.

El, lemnul verde ți se dăruiește, pentru ca tu cel căzut să fii ridicat, pentru ca tu cel uscat să ai viață. Marea si binecuvantata chemare a Noului Legământ: „Veniți la Mine să aveți Viața”!

Ce simple par rezolvările în prezența lui Dumnezeu! În multe momente din viață am realizat cât de limitat sunt în găsirea soluțiilor. Soluțiile găsite de El au menirea de a aduce semnificative și prelungite schimbări la față. Când beneficiezi personal de schimbarea perspectivei și când bucuria ta nu mai este conjuncturală, ci este legată de Dumnezeu, în ciuda tuturor situațiilor potrivnice mirarea se contopește cu credința. Discursul se schimbă din “știu eu” în “da … cred”.

Revenind la “rețetă”, aparent nu mai este nimic de făcut după ce ai arătat locul căderii tale, însă povestea spune că: “a întins mâna și l-a luat”. Apare un cuvânt nou în mentalul colectiv al majorității tinerilor postmoderni: RESPONSABILITATE. Suntem responsabili de viața noastră, de felul cum o administrăm, cum ne disciplinăm, de cum și cu cine relaționăm. Într-adevăr “în El avem totul și deplin”! Toate resursele sunt pentru noi, dar este sarcina noastra felul cum le administrăm.

Închei prin a lansa provocarea vieții noastre: indică locul, reconstituie căderea, cere har în slăbiciune și crede că Isus este gata să ți se dăruiască!

Experimentează viața supranaturală prin credință! Știu, nimeni nu poate pluti prin propria inițiativă, dar nu te descuraja! Isus te poate păzi mereu de orice fel de cădere! După reabilitare fi responsabil și trăiește în mântuirea primită! Astfel, locul în care noi locuim va deveni în scurt timp “prea stramt”.

Despre discutii inutile

Zilele trecute am avut (ne)inspiratia sa intru intr-o polemica online, prin intermediul Facebook, cu cativa (in)amici din miscarea Only Jesus. Fiecare a avut grija sa-mi spuna cat de orb, indoctrinat, obtuz sau reactionar sunt. Ca si cum n-ar fi fost suficient a mai aparut un personaj care ne-a spus ca nu avem nici unii, nici altii adevarul daca nu tinem poruncile si ziua sfanta.

Oare ce-or fi intelegand oamenii care citesc postarile de genul acesta? M-am intrebat retoric, raspunsul fiind evident… NIMIC! Nu facem decat sa ingrosam ceata necunoasterii si sa stingem si cea mai mica urma de cautare in dreptul celor care mai au asa ceva.

Aceste cateva randuri nu sunt destinate inculparii celor cu proasta crestere si cu o mentalitate inrudita cu cea a Phenianului. Ei pot scrie ce doresc, ca doar hartia suporta sau , in cazul nostru, postarea e gratuita!

Doresc sa subliniez cateva chestiuni pe care le sesizez ca fiind deosebit de importante.

1.Discutiile se pot realiza conform teoriei receptivitatii daca oamenii nu au convingeri de otel. Daca acestia sunt deschisi la un schimb de opinii in vederea unei intregiri a perspectivei, discutia are rost, alminteri pierzi timpul!

In spatiul religios, parca mai mult ca oriunde in alta parte, o multime de personaje intra in seria adezivilor moderni, adica cu uscare rapida. Biblia ne indeamna la retinere si cumpatare, indemn care poate fi aplicat cu usurinta si in domeniul comunicarii. Odata, unul, a facut multa risipa de energie contrazicandu-ma. La final a constatat ca eram de aceeasi parere cu el. Dupa aceea fara sfiala mi-a scris: “Haha! N-am citit tot. Eu credeam ca esti cu sambata etc…” si apoi a continuat in privat  … “Bine ca nu esti d’ala!”

 2.Pacatul imbraca deopotriva atat hainele intelectualitatii cat si hainele ignorantei. Oamenii pot fi extrem de mandrii de intelgenta lor iar altii sa vorbeasca cu trufie despre “simplitatea” lor. Nu de mult am participat la o intalnire cu cativa care abia silabiseau dar considerau ca Dumnezeu nu poate alege altii mai simplii, ei indeplinind toate criteriile simplitatii.

In mod evident nu te poti ascunde de pacat nici in studii nici in ignoranta ci doar in bratele Mantuitorului! Lipsa retinerii si dezinvoltura cu care unii vorbesc despre subiecte delicate si neaprofundate e un semn rau si o preverstire rea, fie ca vorbim despre primii, fie despre ultimii! Este un semn al imaturitatii si al nestapanirii, o expresie a sinelui mascata in haine religioase, in intentii bune si razboi de partea adevarului, o mandrie a cunoasterii care schilodeste deopotriva pe cei destepti care devin prosti si pe cei prosti, care devin “destepti”. Esecul multor intalniri crestine schilodite de discutii fara orizont este interpretat de obicei tot in cheia mandriei cunoasterii: “stiu eu ca … altul e de vina!

3.Inteleg toleranta si acceptarea opiniilor, dar nu inteleg prostia si indarjirea de a ramane in intuneric. Prostia e intolerabila la orice varsta! Isus pentru noi S-a facut si Intelepciune deci hai sa nu ridicam prostia la rang de virtute! Vorba unuia: unde gramatica e gresita si gandirea este gresita! Hai, din cand in cand, sa le permitem altora sa ne intrerupa meditatiile si sa ne forteze limitele! Hai sa ascultam pe Domnul care ne indeamna sa nu fim nici cai, nici catari ci oameni deschisi updatarii si invatarii continue! Sa invatam de la EL iubirea de adevar o lectie cu adevarat importanta si benefica vietii noastre in ansamblul ei!

Legile Noi

“Legea Duhului de viata m-a izbavit de legea pacatului si a mortii!”

Ne este usor sa intlegem ca lumea se ghideaza dupa anumite legi! Sunt legi ale universului si ele functioneaza perfect, altfel, in cazul in care ele ar inceta sa mai functioneze am fi martorii unui adevarat dezastru. Pamantul la randul lui are o multime de legi dupa care se conduce. Nerespectarea canoanelor acestuia aduce cu sine un mod de viata dezechilibrat si nearmonios. Pe urma lor, in masura in care le descoperim, putem avea numeroase beneficii, la fel cum necunoasterea sau ignorarea lor, poate aduce adevarate prejudicii modului nostru de viata. Adica, inainte sa faci saltul in gol, trebuie sa te interesezi, daca sunt anumite legi si anumite forte care actioneaza asupra ta, nu in cumva, in cadere, sa invoci un vechi ghinion istoric cum ca “natura” nu ti-a dat aripi. Ma refer aici la legea gravitatiei. Organismul nostru functioneaza dupa anumite legi, la fel si “omul dinlauntru” traieste dupa legile de viata ale Scripturilor. Aici, trebuie sa fac un autodenunt si sa-mi recunosc stingherit faptele; pe ele, cele ale trupului, le-am calcat voluntar in repetate randuri si nu de mult a trebuit sa suport consecintele unui nou diagnostic in ce priveste sanatatea mea. Profit, insa, de ocazie si recunosc si alte fapte grave, trecute cu vederea de-a lungul timpului de vigilenta mea adormita sau de ignoranta instalata; am calcat legile spirituale prin acte constiente sau pur si simplu prin necunoasterea lor. In perioada aia, pornind de la ideea perversa ca trebuie sa ies in fata cu un portret dichisit si sa etalez o neprihanire “superioara” in fata bisericii si nu numai, am incercat sa fac fata tiparelor cultivate in timp, cu orientari noi, ale oamenilor de stiinta imaginativi, prin terapii psihologice sau alte tertipuri care ar fi avut menirea sa schimbe natura lucrurilor, ce nechibzuinta! A cunoaste legile spirituale nu sunt simple taclale ale exercitiilor intelectuale, ci de ele depind vietile si bunastare noastra. Dupa cateva mii de ani in care poporul lui Dzeu a trait dupa legea data pe Sinai omenirea tresalta nostalgica “o noua lege”!!! Patriarhul David isi canta cu jale esecurile morale si spune “Tu ceri ca adevarul sa fie in strafundul inimii mele” dar in mod evident (cel putin pentru mine) atunci, acest lucru nu era posibil. Mintea noastra ar putea campa fals in dreptul ideii, conform careia Legea de pe Sinai, nu era buna, ceea ce este gresit! Legea este buna, dar natura noastra era complet stricata , adica plastic vorbind “cerea porcului sa zboare” eu, spune Pavel, sunt vandut rob pacatului!

Muntele fericirilor este mai inalt decat Sinai si Hristos este net superior lui Moise. Unul imi spune sa nu omor, celalat sa nu urasc, unul vorbeste despre pofta si celalalt despre curvie, unul vorbeste despre renuntare, celalat despre razbunare, vai … ce diferenta!!!

Dumnezeu face un nou Legamant cu poporul Sau, legile Lui le pune in inima lor, momentul Rusalilor este piatra de hotar, Duhul Sfant vine sa locuiasca si sa ramana in credinciosul, care are o inima curatita de sangele Mantuitorului. In fata primei legi omul intelege neputinta naturii lui de a se conforma standardelor Lui Dumnezeu, daca cu primele noua porunci din decoalog ii puteai lasa pe semeni cu o impresie buna, a zecea are menirea de a reteza impresiile bune si increderea in tine.

Aceasta porunca este amintita si de Pavel cand se confeseaza in Romani cap 7 si spune cu onestitate ca legea a impus “sa nu poftesti” dar natura se impotriveste din rasputeri principiului primit de minte.

Sa fie clar ceva din mine pofteste mai ales cand imi este poruncit sa nu o fac! Nu pot produce iubire prin nici un exercitiu moral: sa-mi iubesc dusmanii, nu am resurse in mine! Pot sa pacalesc oamenii cu privire la spiritualitatea mea, implinind cele exterioare, pe Dumnezeu niciodata pentru ca El priveste mult mai profund, scrutand in detaliu fiecare parte a fiintei mele. Venirea Duhului Sfant schimba fundamental ecuatia, legea Lui face posibil imposibilul. Isus este primul om plin cu Duhul care paseste pe pamantul acesta si lasa un model pentru ucenicii Lui “calcati pe urmele mele”.

Acum cativa ani am fost la lucru in Norvegia, acolo am intalnit vanzatori nespus de amabili care zambeau cand clentii (nu noi :))le devastau magazinul. La exterior afisau un zambet cordial in rest observai fara efort atitudini de frustrare, nervi intinsi la maxim disonante si refulari intrerupte. Atunci am inteles ce vrea sa schimbe Isus la mine, nu apa amara, ci izvorul ei, nu roada salbatica ci copacul care-o rodeste.

Isus a venit sa locuiasca in mine, EL este Cel care poate sa-si traiasca viata in mine, EL poate iubi in mod desavarsit, EL se poate smeri si asculta fara interese obscure. El ma poate izvbavi de legea pacatului care isi cere drepturile si actioneaza cu o forta irezistibila asupra mea. El este centru vietii mele, si nimic nu poate inlocui aceasta Sursa de viata. Calea adevarul si Viata sunt El. Solutia nu este implicarea mai multor stradanii ci umblarea prin credinta. Aceasta lege functioneaza in mod real.

Compromis

 “Compromisul este o umbrelă bună, dar un acoperiș prost.” să ne bucuram de umbrelă că poate nu avem nevoie de acoperiș. Putem să stăm sub umbrelă și când ne ploua în casa, nu? ce-are?

Generația heterodocșilor a declarat compromisul parte a procesului adaptiv, a făcut din asta un idol atât de mare încât a strivit valoarea și adevărul.

Despre compromis este o temă de actualitate ce face subiectul multor discuții în diferite cercuri evanghelice. Concesiile au devenit repetate, percepțiile dezechilibrate si iubirea de neprihănire și adevăr în multe locuri eradicata! Discuția nu este despre: de cate ori greșim?; ci despre de cate ori ne permitem, in mod conștient, sa o facem?

Hm? Exista curaj sa răspundem acestei întrebări? Daca mă gândesc de cate ori am deschis subiectul, despre compromis, au si apărut câțiva care s-au grăbit sa mă acuze de perfecționism sau așteptări nerealiste. Așa sa fie? Sau, în timp, standardul moral al Scripturilor a fost coborât cu nonșalanță? Și dacă așteptările sunt nerealiste de ce oamenii vad “creștinii” discreditați si lipsiți de reputația care in ani trecuți ii preceda?

Mă gândesc ca ar trebui sa le oferim si lor soluția noastră: “coborați din ideile fanteziste in care v-ați cocoțat” nu exista perfecțiune pe pământul acesta. Ei hai, nu va gândiți ca e vorba despre alții, pe care ii știți voi. Vorbesc despre ograda noastră, a fiecăruia. Principiul sfințeniei personale nu a fost schimbat intre timp de Dumnezeu, poate doar de “pierdicatorii” care urmăresc fie sa-si scuze propriile compromisuri, fie ca sa le acopere pe cele ale sponsorilor. Am spus-o si pe asta numai ca sa nu fac un compromis cu articolul asta mic!

Iată o tema cu adevărat neplăcuta, pentru că se refera la noi, compromisul! Ce greu ne vine sa recunoaștem, că am dat mana cu el in domenii cheie de viată. În peisajul laic , putem discuta despre locul compromisului în viață fără să ne ferim de el, este o normalitate să facem compromisuri, sacrificam pionul pentru un turn sau chiar regina. Ceea ce in schimb am observat in viață, e ca dacă cu lucrurile sfinte procedezi așa, nu câștigi turnul ci pierzi regina! Înțelegeți, nu? Orice compromis in domeniul Lui Dumnezeu, nu are câștiguri doar pierderi!

Unii mai in vârsta, mi-au spus că compromisul face parte din procesul adaptării si mi-am dat seama imediat de ce nu mă integrez. Na … sunt un neadaptat, asta sunt!

Clar multe sunt de spus si toate stârnesc polemici si reacții, unele chiar nu mai merita spuse din cauza lehamitei efortului de a demonstra chestii care nu se demonstrează, axiomatice ca sa fiu și eu “dăștept”. Îmi cer scuze pentru stilul pamfletar cu care am tratat un subiect atât de complicat si mă semnez: Dan, un compromis neîmpăcat cu sine !!!

Despre Umanitate !!!

Astăzi mi s-a făcut o mare onoare. Cel Preaînalt m-a trezit pentru a-mi împărtaşi din durerile Sale. Demult nu mi s-a mai întâmplat aşa ceva (mă gândesc că din cauza egoismului meu, a lipsei mele de interes faţă de lucrurile care sunt aproape de inima Lui). Oricum, nu cred că Domnul m-a trezit la rugăciune azi datorită faptului că m-am schimbat eu, ci datorită milei Sale, slăvit sa-I fie Numele!

Mă gândesc de câte ori trece Domnul prin greutăţi şi nu are cu cine să le împărtăşească. Nu că am putea noi să Îi purtăm poverile, sau că nu s-ar descurca El fără noi, dar i-am alina dorul pe care Îl are după părtăşia cu noi. Ne-ar permite să ne plecăm capul pe pieptul Său şi i-am auzi bătăile inimii Lui sfinte.

Lipește-mi, Doamne, sufletul de Tine
din visul meu să nu mă mai deștept,
să simt și slava zărilor senine
și inima de om ce-Ți bate-n piept.

Ne plângem de multe ori că suntem neînţeleşi, că Dumnezeu nu ştie prin ce trecem, că El este insensibil la durerile noastre… fără să ştim cât ne înşelăm. El este mai om decât noi. Altfel nu ne-ar fi poruncit in Scripturi: ‘Fiţi oameni!’ dacă nu ar fi ştiut bine ce înseamă asta.
Trecem prin suferinţe şi suspinăm, alergăm încoace şi încolo tânjind după un dram de afecţiune, dar nu o găsim. Ajungem în căutarea noastră disperată să ne alinăm dorurile în braţele păcatului. Şi nu ştim că Unul singur înţelege dorurile inimii omeneşti. Unul Singur îşi exprimă strigătele profunde ale inimii pe paginile Scripturii: ‘poporul Meu M-a uitat de zile fără număr’ şi ‘cum este necredincioasă iubitului său o femeie, aşa Mi-aţi fost necredincioşi voi!’.
Noi fugim de El, nu El de noi. Noi suntem necredincioşi, nu El. Noi L-am părăsit pe El şi nu invers. Noi suntem cei insensibili, nu El.

Greşim când ni-L închipuim pe Dumnezeu cu o Faţă de marmură, impasibil, fără sentimente, rece ca Tabele cu cele 10 porunci. Dimpotrivă, Isus ni-L revelează pe Dumnezeu în cel mai frumos mod cu putinţă! El este expresia exactă a lui Dumnezeu, El Cel care L-a făcut cunoscut pe Tatăl, Faţa văzută a Dumnezeului Nevăzut, Strălucirea Fiinţei Lui.
Şi ce se vede în viaţa şi în moartea Domnului Isus? O inimă frântă datorită răzvrătirii tale şi un trup zdrobit datorită păcatului tău. Un destin în slujba împăcării tale cu Dumnezeu. Inima lui Dumnezeu pusă pe altar de dorul miresei fugite de-acasă. Dumnezeu realmente moare să fie cu tine!

Dumnezeu ne întrece în umanitate. Dumnezeu s-a făcut Om, pentru ca să plătească blasfemia fiecăruia care se crede dumnezeul propriului său destin. Păcatul este încercarea omului de a-L detrona pe Dumnezeu. Isus, Dumnezeul nostru, a plâns datorită acestei nebunii ale noastre, pentru că ştia gravitatea şi consecinţele acestui fapt. Isus, Dumnezeu şi Om, moare pe cruce în locul meu şi al tău, pentru ca noi să fim împăcaţi cu Dumnezeu prin Sine.

Cine este cel insensibil? Cine este cel căruia nu-i pasă? Nu eu? Nu tu? Nu este Dumnezeu mai om decât noi? Nu este dragostea Lui pentru noi slăbiciunea Sa?
Dumnezeu să ne ajute să vedem strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu!

Hristosul mistic sau duhul lui antihrist

proscrit

“Creștinii de mâine vor fi mistici sau nu vor exista deloc.”
(Karl Rahner– teolog iezuit de renume –, Theological Investigations XX, pg. 149) 

Ciuma misticismului 

Catolicismul stabilește o agendă pentru spiritualism

(de Richard Bennet)

              Biserica romano-catolică este persistentă în incercarea ei de a-i atrage pe toți ceilalți către ea. Una dintre tacticile sale majore este comercializarea de misticism sub diferite forme. Acest lucru se datorează faptului că, pe măsură ce diferite alte religii ale lumii încep să adopte ideea că toți trebuie să lucreze împreună pentru bunăstarea civilizației, Roma crede cu adevărat că “bunăstarea”, poate veni numai prin unirea cu ea ca “mamă a tuturor credincioșilor”. Datorită unor crize cum ar fi acelea ale foametei, războiului, rasismului, drepturilor omului, problemelor ecologice precum și ale sărăciei, Roma lansează un apel pentru solidaritate la nivel de credință. Tentativa sa de a apropiere a bisericilor sale…

View original post 4,979 more words